„Ateu” – voit între ghilimele. Nu există pe pământul ăsta un ateu. „Ateu” înseamnă fără Dumnezeu, dar cine poate fi fără o origine? Oricât de înrăit ai fi în ideea asta, un părinte îl ai! Termenul a fost născocit de religie pentru a marca pe cel care nu vrea să se supună dogmelor bisericești, așa […]
Aceeași zi. O altfel de vară… un alt timp… ba nu, același timp, doar că altfel, mai îngăduitor, mai generos… Și vara, vara era într-adevăr alta. Nu pot fi două la fel, așa cum nu pot fi două zile la fel sau, nu-i așa, două secunde la fel. Și timpul… părea doar îngăduitor și generos, […]
Nu, hotărât lucru, nu sunt oameni ca noi politicienii. Și probabil că acesta e motivul pentru care nu toți putem face politică. Nu-ți trebuie neapărat o pregătire în sensul acesta, îți trebuie un caracter aparte, trăsături aparte. Eu tind să cred că politicienii sunt o altă rasă. Cu ceva timp în urmă, am citit un […]
Aproape că n-am văzut venind primăvara… și iarna, chiar, a fost iarnă anul ăsta? Un tăvălug timpul… O perioadă am fost convins de inexistența lui. Da… Mă gândeam că o dimensiune trebuie să rămână ceea ce este. Un metru, de exemplu, metru rămâne indiferent de ce stare mă cuprinde. Că-s vesel, că-s trist, metrul e […]
Igor Sibaldi (Milano, 15 iunie 1957) este un scriitor și filosof italian. Născut din mamă rusoaică și tată italian, Sibaldi este cercetător de teologie și istoria religiilor, este autor al unor studii asupra scrierilor sacre și șamanismului religios. A mai scris proză și teatru. Din anul 1997 ține conferințe și seminarii în Italia și peste […]
Sfârșește ziua mereu… și soarele apune, așa ca o promisiune șoptită, abia auzită, presărând lumini roșiatice și aprinzând doruri… Și vine întunericul să mai scuture din frunzele veștede și să le mai risipească. Este frigul apoi ce împresoară clădirile gri și aruncă umbre lungi, nesfârșite, peste sufletele amuțite într-o durere mocnită și surdă. Se lasă […]
Sunt firimituri de apă ce se adună la colțul ochilor picurând tristeți uitate și nuanțe de roșu învălmășite… Și apoi sunt cuvinte nerostite și nescrise și nici măcar gândite. Sunt doar cuvinte… și nici n-au sens așa de capul lor. E nevoie de un suflet să le adune și să le înșire și să le […]
Firește că aș fi putut continua așa. Dar încă de pe vremea primelor amintiri îmi stăruie în minte o întrebare fixă: De ce? Prima amintire clară este un tavan alb și o voce feminină, rece și impersonală, care recita monoton cotele apelor Dunării… Nu știu dacă pe atunci reușeam să articulez mental întrebarea, dar îmi […]
Parcă era seară… o stradă colburoasă cu trotuare știrbe unde se înșiruiau cu tristețe clădiri sumbre și coșcovite ce aminteau de prăvăliile evreiești de altădată. Nici țipenie… liniște… doar scrâșnetul pașilor rari pe cimentul tocit. Undeva în depărtare, la capătul străzii, în fața unei case construite pe colț, albă și cu aspect părăsit, stătea cu […]
N-am înțeles niciodată legătura mea cu ploaia. Nu-mi place dar în același timp mi-o doresc, o caut… Este ca o relație interzisă, ca o amantă care apare într-un moment nepotrivit și o iubești și o urăști în același timp cu neputință și disperare. Cândva mă plimbam prin ploaie lăsându-mă mângâiat de picături și înfiorat de […]
Trase fumul în piept și apoi îl suflă cu un oftat prelung. Un fir de fum îi ajunsese în ochi și atunci aruncă cu ciudă, dintr-un bobârnac, chiștocul, înjurând șoptit dar cu sete. Chiștocul desenă în noapte o boltă spiralată roșiatică și lovi pământul împrăștiindu-și scânteile. Își frecă apoi ochiul lăcrimând cu dosul palmei privind […]
Libertate… Suntem atât de prinși, suntem atât de strâns legați încât dacă ne-am elibera am intra în panică… Știți de ce vorbim atât de des de libertate? Pentru că este doar un vis, la fel ca iubirea și fericirea. Nu pentru că nu ar fi reale, ci pentru că nu mai știm cum sunt ele! […]
Sunt cinci luni de când n-am mai scris… De fapt am scris foarte mult, zi de zi pagini întregi, zi de zi subiecte noi și fantezii minunate. Doar că nu le-am pus pe hârtie. Și eu sunt un tip dezordonat și-mi este imposibil să mai găsesc ceva prin sertarele memoriei mele. Acum îmi este și […]
Mă aplecasem peste pervazul ferestrei urmărind cu privirea drumul unei furnici împovărate cu o firimitură de pâine. Un drum sinuos, un traseu numai de ea ştiut ca un ritual tainic. A dispărut în crăpătura din trotuar trăgând prada în adâncuri, în lumea ei ascunsă… M-am întors spre biroul meu cu imaginea furnicii coborând în întuneric […]
