igorsibaldiIgor Sibaldi (Milano, 15 iunie 1957) este un scriitor și filosof italian.

Născut din mamă rusoaică și tată italian, Sibaldi este cercetător de teologie și istoria religiilor, este autor al unor studii asupra scrierilor sacre și șamanismului religios. A mai scris proză și teatru. Din anul 1997 ține conferințe și seminarii în Italia și peste hotare pe teme de mitologie, exegeză și psihologia profundă. S-a ocupat îndelung de angeologie, apropiind-o la o formă de psihologie. A tradus numeroase opere din literatura rusă, în special romane și proză de Tolstoi, dedicându-i monografii și eseuri introductive. A tradus Evanghelia după Ioan din limba greacă antică în volumul „Codul secret al Evangheliei” și o parte a Vechiului Testament în volumele „Cartea Creației” și „Cartea Abundenței”.

 

Cele zece porunci

 

Avertizez toți cititorii că în textul autentic al celor zece porunci, ordinea nu este aceeași cu cea adoptată de diversele biserici creștine și nu există nimic din ceea ce se crede în mod curent. Descoperirea aceasta poate să vă schimbe ideile și, dacă totul merge bine, poate să vă schimbe rapid viața. Pornim de la prima poruncă, care de obicei este tradusă:

 

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alți dumnezei afară de Mine. ”

 

Sau, cu alte cuvinte: „Eu tai, eu spânzur, tu te supui și gata și, mai ales, nu te uita în jur, fii surd la orice altă cultură sau religie!” Și asta este tot ceea ce pretind toate marile religii de la credincioși. În realitate, textul original (Exodul 20.1) este: „Eu sunt YHWH ‘Elohym care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alt Dumnezeu în fața mea.” Și asta înseamnă: „Eu sunt Energia a tot ceea ce este real (YHWH) și Energia a tot ceea ce va veni (‘Elohym): această energie te eliberează ÎNTOTDEAUNA de dependențele pe care alții vor să ți le impună. Dacă reușești să înțelegi, nu vei mai da ascultare religiilor care te înrobesc”. Este, practic, exact contrariul a ceea ce teologii ne explică. Foarte important este dublul nume al acestui Dumnezeu care vorbește fiecăruia în parte (El spune: „tu”). Nu este un „Domn”, un dominator care are nevoie de supuși. Este pur și simplu energia – foarte puternică – a tot ceea ce este cu adevărat, a tot ceea ce nu este iluzie, înșelătorie, orbire, superstiție, credință, ignoranță. Și mai este energia a ceea ce fiecare poate deveni, dacă nu rămâne legat de trecut. Nu poate să nu urască sclavia! Păcat că religiile nu sunt decât ceea ce le spune numele (re-ligio – a re-lega, a înmănunchia): modele de legare, de a ține legați oamenii de datorii (drepte sau greșite) în avantajul unora, evitând să ajute descoperirea a ceea ce este omul și ceea ce poate deveni.

 

 

„Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.”

 

A doua poruncă sună străin pentru noi… În Exodul 20.4 această poruncă este legată de o alta: „ Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești.” Orice occidental va fi îndreptățit să se întrebe: atunci pictura, sculptura? Sunt interzise? Și se încalcă porunca ori de câte ori se va pronunța „Dumnezeu” înafara vreunui ritual? S-ar putea spune că este un tabu arhaic, depășit, și atunci ne duce cu gândul că și în Biblie există o sumedenie de aspecte arhaice, depășite, și deci nu are rost să o luăm în serios. În realitate, în a doua poruncă este o indicație foarte utilă. Ceea ce vrea să spună este: „Este mai bine să înveți să nu-ți faci o idee precisă despre nici un lucru: să nu te blochezi pe o schemă, pe o convingere, presupunând că totul se află acolo și că nu mai este nimic de descoperit. Atât în cer cât și pe pământ, descoperi mereu elemente noi, în absolut orice, dacă reușești să le privești așa cum sunt ele și nu imaginile pe care ți le-ai creat.” Se știe că artistul care pictează ceea ce deja știe despre un lucru și nu ceea ce vede în acel lucru, este un pictor mediocru. Și este valabil pentru orice lucru, pentru orice ființă și pentru Dumnezeu: chiar și ceea ce numești „Dumnezeu”, dacă presupui că știi ce este (sau dai dreptate unuia care susține că știe ce este). Devine pentru tine „în deșert”, o ocazie pierdută, o fixație și, cel mai adesea, fanatism. Dar, bineînțeles, nici o religie nu poate explica așa această poruncă. Pentru simplul motiv că s-ar contrazice singură.

 

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. ”

 

Această poruncă, de obicei, pare cea mai inofensivă. Aceasta spune creștinilor că shabat este duminica și că duminica trebuie evitat stresul și trebuie dat Domnului ceea ce-i al Domnului (un ritual festiv, deci) în timp ce în celelalte zile trebuie dat Cezarului ceea ce este al Cezarului. De fapt în textul original se spune: „Amintește-ți că este ziua de shabat și este Qadosh”. Qadosh nu înseamnă sfânt, înseamnă suprem. Este punctul cel mai înalt dintre toate. Este cum s-ar spune: Indiferent care ar fi lucrarea ta, în tine există ceva ce este mult deasupra. Poate fi o muncă servilă, cu cazne și obligații care nu-ți pot place. Poate fi o muncă creativă, de invidiat, într-un continuu process de evoluție existențială. Dar, în orice caz, tu ești deasupra: amintește-ți și privește-ți zilele tale din acel punct de vedere Qadosh – al supremului, de care majoritatea oamenilor uită că sunt. În plus, a șaptea zi este momentul în care Noe își dă seama de Potop și începe să descopere o lume nouă. În acest sens, această poruncă înseamnă: „Învață că lumea pe care o cunoști nu este totul; este doar limita la care te-ai oprit. E bine ca această lume să fie depășită adesea, amintește-ți! Și indiferent ce orizont vei descoperi mai departe, va fi depășit și acesta curând: pentru că tu crești mereu și universul crește împreună cu tine!”

 

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.”

 

De-a lungul mileniilor această poruncă a făcut să se simtă în culpă miliarde de adolescenți, pentru sentimentele complicate ce le aveau față de părinți. Și dacă mama și tatăl tău sunt niște criminali periculoși și tu nu? Dacă s-au îmbogățit aruncând în mizerie pe alții? Trebuiesc onorați oricum? De ce anume? Și de ce, după anumite religii, familia este mai importantă decât individul? În mod sigur nu este așa pentru religia de la care vine această poruncă. Dacă citiți Geneza, Exodul și chiar și Evangheliile, găsiți critici puternice aduse instituției familiei. De la 40 de ani în deșert (care au servit eliminării părinților) până la fraza lui Iisus: „Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca 14.26) Și, de fapt, această poruncă în forma sa autentică are un sens diferit de cel cu care am fost obișnuiți. Este: „Dă greutate tatălui și mamei tale, pentru că așa vor fi multe zilele TALE pe pământ.” Adică: „ Înțelege bine cine sunt părinții tăi, consideră cu atenție influența pe care au avut-o asupra ta, altfel zilele tale nu vor fi niciodată cu adevărat ale tale.” Și asta este valabil nu numai în ce-i privește pe părinți ci și în ceea ce privește trecutul în general. Doar dacă începi să înțelegi, în loc să „cinstești” și gata, devii stăpânul propriului prezent.

 

„Să nu ucizi.”

 

La prima vedere e suficient de liniștitoare porunca aceasta. Cititorul poate gândi: „Eu n-am omorât pe nimeni și nici n-am intenția s-o fac. Cel puțin la asta, Dumnezeu nu-mi poate reproșa nimic”. Dar haideți să o privim mai atent. În textul ebraic este scris: „Nu vei ucide” și nu precizează pe cine. Nu este „nu vei ucide oameni”. Este „nu vei ucide” și gata: nici animale, nici insecte, plante sau ouă. Și dacă luați în calcul că, în timpul lui Moise, aproape toți destinatarii poruncilor erau păstori, agricultri sau soldați, o să vedeți că în interpretarea tradițională a textului există ceva ce nu merge – doar dacă această poruncă nu a fost scrisă cu scopul clar de a-i face pe toți să se simtă vinovați. Cheia interpretării stă în verbul folosit în textul original. În ebraică este RaZaKH, care astăzi înseamnă „asasinare”. Dar în ebraica veche (care este o limbă foarte specială, hieroglifică) RaZaKH vroia să zică aproximativ: „deviere-spre-ariditate”. Adică a te lăsa cuprins de stări ca disconfort, servilitate, conformism, inerție și alte deșertăciuni, care, în mod sigur, „asasinează” talentele, impulsurile autentice, cele mai bune deziderate ale individului. Practic, această poruncă, este o invitație să nu te ucizi. Și este foarte utilă și astăzi: cunoașteți cu siguranță persoane care în loc să trăiască devin aride. Și poate că nici măcar nu realizează – probabil și pentru că nici o religie actuală nu le poruncește lor să n-o facă.

 

„Să nu fii desfrânat.”

 

Această poruncă, care pe vremuri era tradusă ca: „Să nu faci fapte necurate!”, suna foarte intim. Astăzi se traduce, atât la creștini cât și la evrei, „Să nu preacurvești” și aproape se confundă cu a zecea poruncă care în mod tradițional interzice să dorești femeia altuia. În ambele cazuri, această poruncă pune interdicție asupra sentimentelor (chiar și curiozitatea pentru anumite acte sexuale este un sentiment) și contribuie la agravarea sentimentelor de vinovăție. Și acest sens este foarte departe de ceea ce spune textul antic care este TiNe’aF, adică: „Nu te vei prostitua!” sau, mai pe larg ”nu te vei folosi de sexualitate ca de un obiect”, ca de un instrument pentru a ajunge diferite obiective. În sfârșit, când faci dragoste, fă dragoste; realizează că sexul este important în sine. Dar în această formă, porunca, ar fi intrat în conflict cu o întreagă serie de tehnici de autocontrol și de control al femeii – cărora, diferitele religii îi spun că dacă face dragoste, trebuie să o facă doar în numele procreării. Și câtă durere a derivat din această interpretare… Textul era foarte clar: un îndemn de a nu te prostitua, în nici un fel, plecând de la modul în care îți onorezi propria vigoare sexuală.

 

„Să nu furi.”

 

Firește că nu trebuie să furi! Dar chiar era nevoie să o spună Dumnezeu? Și chiar nu era nevoie. Furtul era un tabu încă de dinainte de Moise și toți știau perfect cum se face să nu furi! Cu toate acestea, în limba antică în care a fost scrisă, această poruncă ne pune în atenție și un alt delict, pe care puțini îl bagă în seamă, și care nu apare niciodată în diferitele traduceri. Termenul uzat pentru „furt” este, aici, GaNaB. În timpurile acelea, cine știa să citească era obișnuit să țină cont nu numai de cuvinte ci și de literele care le compuneau: GaN în ebraica veche era „curte”, „loc închis” iar litera B simboliza capacitatea de creație. În formula „Să nu furi” era cuprins și îndemnul să nu pui obstacole talentului – nici al tău și nici al celorlalți, de exemplu talentului fiilor, al filosofilor și a tuturor celor care simt că ceea ce se cunoaște este un GaN (loc închis) prea strâmt. Pare o poruncă făcută să enerveze religioșii și teologii tradiționaliști: ”Nu ne interesează! Pe noi ne-au învățat poruncile în alt fel și nu vrem să știm altceva!” Să fie la ei! Eu, ca și urare de sfârșit de an, voi folosi exact cuvintele acestei porunci: Lo’GhNab (așa se scrie): „Nu pune limite al noului ce simți că se naște în tine!”

 

„Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

 

Sună ciudat această poruncă. Este prea liber, prea anarhic în ochii occidentalului de azi. Îndeamnă, de fapt, să nu folosești minciuna pentru a răni un prieten. Deci nu interzice să folosești minciuna pentru a răni un inamic sau să folosești minciuna pentru a ajuta un prieten (altfel enunțul ar fi fost simplu: „să nu mărturisești strâmb”). Astfel dă ideea că în locurile unde se depune mărturia – în tribunale – sinceritatea nu este nici indispensabilă și nici obligatorie. În esență spune: ”Nu vă faceți iluzii: nu este aici unde trebuie căutat adevărul! Este în altă parte!” Unde? Unde credeți? După părerea mea, este peste tot! Încercați să găsiți ceva neadevărat privind în jur: străzile, copacii, cerul… Și iată că această poruncă iese din sălile tribunalelor și privește pe fiecare în parte, în orice ocazie! Neadevărat poate fi doar ceea ce noi spunem sau gândim despre lume, despre realitate – chiar și cu cele mai bune intenții (de câte ori nu se întâmplă să descoperi că ceea ce credeai că este foarte adevărat și corect, era de fapt o greșeală?). Din acestă perspectivă, porunca devine: „Tu nu ai adevărul la îndemână! De aceea este normal ca tu să minți. Învață să cauți adevărul zi după zi. Și de fiecare dată când descoperi ceva fals în tine, îndepărtează-l, nu-l lăsa să te blocheze și nu-l apăra cum fac oamenii în tribunale. În caz contrar, acea falsitate a ta, va ajunge cu siguranță să rănească pe cineva de care-ți pasă.”

 

„Să nu pofteşti femeia aproapelui tău şi să nu doreşti casa aproapelui tău, nici ţarina lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici orice dobitoc al lui, nici nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău!”

 

Aceasta este o poruncă intensă. ”Să nu poftești femeia aproapelui tău.” (Deuteronomul 5,21). Tradus așa, ar fi un îndemn să nu provoci tulburări de gelozie printre apropiații tăi. Dar în textul antic este mult mai mult de atât.

„Să nu poftești…” În primul rând verbul din ebraica antică nu este echivalent. A pofti înseamnă să devii conștient că în inima ta este ceva mai mult decât credeai că este permis. Această conștientizare nu este niciodată voluntară: este un impuls cum este foamea, somnul sau creativitatea. Reprimând acest impuls nu poate fi decât dăunător și în acest sens, „să nu poftești femeia aproapelui tău” sună într-adevăr ca o poruncă frustrantă. Este ca și cum ai spune: „Forțează-te pe tine însăți, nu te încrede în inima ta, stăpânește-o!” Foarte util pentru religiile care se aliază cu vreo putere politică opresivă, care se teme de sentimentele poporului.

Verbul ebraic este KhaMaD. Vine de la KhaM: pasiune, descătușare, fervoare. Astfel, în textul original antic, porunca devine contrariul unei frustrări. În realitate vrea să spună: În tine este KhaM. Este bine ca tu să folosești acest KhaM în dragoste, în pasiune și în orice alt domeniu adecvat. Să ai curajul să-l folosești din plin! În dragoste, evită situațiile în care sunt necesare minciunile, vicleniile, rezervele, inhibițiile… Ferește-te de iubirile nefericite. Dacă vei cădea este doar din cauză că ți-e teamă de propriul KhaM și vrei să-l ții, în vreun fel, încătușat. Poate pentru că te preocupă ideea de cât de tare îți poate schimba viața acest KhaM al tău?”

Dar dacă privim mai bine, nu-i așa că sună ciudat? „ Să nu pofteşti femeia aproapelui tău” În esență spune: tu, indiferent dacă ești căsătorit sau nu, e mai bine să nu te îndrăgostești de o femeie căsătorită. Deci, urmând la literă Torah, oamenilor căsătoriți nu le este interzis să se îndrăgostească de femei necăsătorite… Posibil? De ce o poruncă atât de favorabilă bărbaților? Nu ia deloc în considerare sentimentele femeilor, le tratează ca pe niște obiecte – nu ca niște subiecte – a poftelor. Și asta în condițiile în care componenta matriarhală era foarte puternică în cultura ebraică și egipteană a acelui timp. Dacă această poruncă prin „femeie” vrea să spună pur și simplu femeie, atunci ceva nu este în regulă. Este necesar un alt nivel de înțelegere, o privire mai profundă: cuvântul ebraic tradus prin „femeie” este ’eSheT. În ebraica hieroglifă ’eSheT înseamnă: „capacitatea (‘) de cunoaștere (Sh) a finalului, a sensului lucrurilor (T)” Astăzi o numim intuiție. Astfel porunca, la acest nivel, devine: „Nu copia intuiția altuia. Învață să-ți folosești întotdeauna propria intuiție atunci când vrei să înțelegi sensul lucrurilor.” Este cea mai înaltă formă de libertate interioară: este cheia purității și geniului. Corespunde din plin a ceea ce se poate citi în Evanghelii: „Voi să nu vă numiţi ‘Rabbi’” (Matei 23.8). Este împotriva unor mari religii, dar mie îmi pare un gând magnific!

„Să nu doreşti casa aproapelui tău…” E simplu! „Casa” în ebraică este BeYT; citit ca hieroglifă înseamnă: „producerea (B) de moduri de privire (Y) și perspective (T)”. Practic, deci, porunca înseamnă: „Învață să nu-ți dorești să realizezi ceea ce au realizat alții și ce-și doresc alții.” Învață să dorești ceea ce dorești tu! Este exact contrariul tuturor publicităților de astăzi! Este contrariul a ceea ce te împinge sentimentul tău de inferioritate sau teama de a fi diferit. Ești în mod absolut diferit de ceilalți, toți sunt diferiți! Învață să fii diferit și prin ceea ce-ți dorești! Și apoi textul continuă: „nici ţarina lui, nici robul lui, nici roaba lui” – ‘rob’ în ebraică se scrie ca ’muncă’ (’BD) și ’roaba’ ca ’adevăr’ (’MT). Și încă: „nici boul lui, nici asinul lui” care în egiptul antic (Hathor și Sheth) simbolizau primul norocul și al doilea producătorul tuturor obstacolelor utile. În sfârșit: nu te lăsa influențat de lumea altuia, nici în alegerea muncii, nici în căutarea adevărului și nici măcar în diversele trepte ale creșterii tale spirituale. E atât de simplu! Dar pentru câți dintre voi este imposibil? De ce?