Arthur Augustus Ford (1897-1971), a fost un mare mediu spiritist american, dovedindu-și calitățile prin descoperirea codului soților Houdini în 1928. Houdini, faimosul iluzionist, a fost angajat într-o adevărată luptă împotriva spiritiștilor demascând mulți impostori. Împreună cu soția lui, a stabilit un cod foarte complex prin care, cel care murea primul, trebuia să comunice cu cel rămas în viață. Soția lui Houdini, rămasă în viață, a primit mesajul soțului ei prin Arthur Ford. A fost un fenomen al epocii sale uimind numeroși cercetători și doborând orice fel de capcană a scepticilor timpului. Din ultima sa carte „After death” pe care a terminat-o în 1971, cu două săptămâni înainte să moară, încerc să traduc un fragment unde un spirit îi vorbește despre rugăciune:

„V-ați ruga mult mai mult dacă ați ști ce binecuvântată îmbogățire aduce rugăciunea! Teologii voștri au discutat foarte mult despre valoarea rugăciunii și s-au pierdut printre nenumărate opinii ignorând sâmburele problemei. Nu știu – și cum ar putea? – de îngerii mesageri ce umblă printre oameni gata să ajute orice spirit care se adresează Dumnezeului său… Cel mai adesea tocmai cererea neacordată este cea mai mare binecuvântare pentru sufletul care se roagă. Strigătul unui spirit trist – un plânset provocat de o amară durere – este o ușurare necunoscută …de multe ori dacă ar fi satisfăcută rugăciunea ar provoca mai mult rău decât bine.
Omul cere din ignoranță, irascibilitate sau vanitate, și rugăciunea rămâne fără răspuns… dar a servit să pună în contact spiritul său cu o inteligență care așteaptă ocazia unei întâlniri și care poate să dea forță și consolare în caz de nevoie. Ar deveni totul foarte ușor dacă oamenii ar căuta să ducă o viață de rugăciune. Nu așa-zisa viață devoțională care constă în amânarea îndatoririlor umane și în pierderea multor ore prețioase într-o morbidă anatomie de sine, în dezvoltarea unui autoexamen insalubru sau într-o cerșetorie forțată departe de realitate.
Pentru ca rugăciunea să fie sinceră trebuie să pornească din inimă, spontană și impulsivă. Idea unei rugăciuni directe către un Dumnezeu gata mereu să rupă legi imutabile la orice cerere capricioasă este vinovată de discreditarea pe care a suferit-o instituția rugăciunii. Rugăciunea, acest strigăt spontan al sufletului către Dumnezeu, prin îngerii mesageri care sunt mereu aproape și mereu gata să trimită spre cer ruga până când aceasta ajunge în fața Lui, ceL ce are puterea să răspundă, nu poate să fie obiectul unei formalități. Nu poate consta din acte de manifestare externă. Nu este necesar să fie închisă într-o formulă literară și cu atât mai puțin convențională sau legată la vreo frazeologie stereotipă. Adevărata rugăciune este vocea spiritului care comunică cu Spiritul!”