Chestiunea economică a devenit centrul tuturor preocupărilor politice şi mediatice. Totul se învârte în jurul informaţiilor economice şi al blestematei datorii publice, adică datorie pe care un stat întreg o contractează cu un terţ în urma unui împrumut de bani, de obicei o instituţie bancară cu participare privată de tipul Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional, Băncii Centrale Europene sau Federal Reserve.
De ce, dacă un guvern are posibilitatea de a emite moneda proprie, în mod normal guvernul unui stat cere un împrumut pentru banii de care are nevoie, gravaţi de dobândă îndatorându-se la alţii?
Problema a luat naştere în momentul în care guvernele occidentale au cedat dreptul de emisiune a monezii naţionale băncilor, bănci care sub masca unei instituţii publice (adică de proprietatea cetăţenilor), au creat aşa numitele Bănci Centrale, instituţii bancare care, mulţumită unor jocuri de prestidigitaţie, sunt de proprietate privată. Spre exemplu, acţionarii BCE sunt băncile naţionale ale statelor zonei euro în general. Dar dacă vedem cine sunt acţionarii băncilor naţionale descoperim că sunt instituţii bancare private care nu au absolut nici o caracteristică de „domeniu public”. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când BCE împrumută bani unui stat, dobânda aplicată împrumutului va crea un profit împărţit diverşilor acţionari. Iată deci că o mare parte din taxele plătite de cetăţeni guvernelor lor, au scopul de a îmbogăţi bancherii care participă la capitalul băncilor naţionale… Iată la cine suntem noi datori! Diabolic…
Problema este însă mult mai profundă şi necesită examinarea a cel puţin două consecvenţe extrem de nefaste ale acestui absurd sistem monetar: inegalitatea dintre valoarea materială şi valoarea nominală a monedei şi imposibilitatea plăţii datoriei publice.

Inegalitatea dintre valoarea materială şi valoarea nominală a monezii

În zilele noastre, materialul din care este realizat banul este hârtia (material plastic uneori) pentru bancnote şi metalul pentru monezi. Aşa cum este conceput actualul sistem monetar, valoarea banului nu este determinată de valoarea materialului ci de valoarea nominală, adică de numărul de credite însemnat pe bancnotă sau monedă. De exemplu, o bancnotă valorează 5 lei nu pentru cantitatea şi calitatea materialului utilizat pentru fabricarea ei ci pentru numărul „5” imprimat pe bancnotă.
În trecut, în schimb, valoarea banului era determinată de valoarea materialului utilizat pentru baterea monedei, de obicei aur şi argint, metale recunoscute global ca preţioase. Ulterior, moneda fabricată din alt material, nepreţios, reprezenta o anumită cantitate de aur care exista fizic în visteria statului.Ruptura legăturii dintre „valoarea materială” şi „valoarea nominală” a banului a avut loc în anul 1971 prin aprobarea definitivă a acordurilor de la Bretton Woods (United Nations Monetary and Financial Conference – 1971, Bretton Woods, New Hepshire, USA). Acorduri cu consecințe nefaste. De ce?
Să presupunem că guvernul nostru, pentru a ajusta bilanțul pe 2013, are nevoie de 100 de euro. Pentru că nu poate să emită în mod autonom moneda, va cere un credit la BCE. BCE, după ce va cere pentru a nu știu câta oară reforme structurale pentru a garanta restituirea creditului, decide de acordare creditul de 100 de euro cu o dobândă de 2%. BCE va face magia magiilor și va crea din nimic cei 100 euro  tipărindu-i (așa cum ar fi putut foarte bine să o facă guvernul). Pentru a tipări bancnota, cămătarul european cheltuiește pentru hârtie, cerneală, curent electric, transport și manoperă în jur de 0,01 euro (1 cent euro). Fiind o instituție privată, este de așteptat că BCE ar trebui să vândă guvernului bancnota la un preț obținut din suma costurilor de producție (0,01 euro) și un adaos firesc de profit, să spunem alți 0,01 euro. Într-o lume logică și sănătoasă bancnota ar trebui să coste, pentru guvernul care o cumpără, 0,02 euro. Vise! Ce va face BCE? Iată operația diabolică a Băncii Centrale Europene: în bilanțul său, BCE va scrie la ieșiri 100 euro și nu 0,01 cum ar fi normal, în timp ce la intrări va scrie 102 euro și nu 0,02 cum ar fi corect. Aceasta înseamnă că bancherii pentru o bancnotă care i-a costat 0,01 euro, vor câștiga frumoasa cifră de 101,99 euro. Asta pentru că guvernul se va îndatora pentru valoarea nominală și nu pentru cea materială. La sfârșitul anului, guvernul va trebui să restituiască 102 euro reali storcându-și proprii cetățeni prin taxe. Acest mecanism se numește, în termeni tehnici, „seigniorage banking” în timp ce în termeni sociali se numește „înșelătorie”.

Imposibilitatea plății datoriei publice

Înafara escrocheriei descrise mai sus, există o altă consecvență mult mai gravă care este de fapt adevăratul scop al acestui mecanism pervers. Cum spuneam mai sus, guvernele naționale au renunțat, mulțumită politicienilor corupți de către bancheri, la suveranitatea monetară lăsând totul, în mod definitiv, în mâna bancherilor privați. Care sunt rezultatele acestei renunțări? Să ne întoarcem la exemplul de mai sus. Guvernul, până la sfârșitul anului 2013, trebuie să stingă debitul față de BCE de 100 euro plus cei 2% de dobândă, deci va trebui să plătească 102 euro. Întrebare: dacă guvernul nu are posibilitatea de a emite în mod autonom propria monedă, de unde va lua cei 2 euro în plus necesari plății debitului? De fapt este vorba de o datorie care nu poate fi niciodată plătită, de un sistem fondat pe debit. Este un debit sistematic. Acest mecanism, în termeni tehnici, se numește „moneda de debit” în timp ce în termeni sociali se numește „sclavie monetară”, fenomen care face ca noi toți, mulțumită unui sistem legal creat ad-hoc, să devenim proprietatea bancherilor. În concluzie, guvernul nostru, pentru a rezolva plata debitului are trei posibilități:

1. Să ceară un alt credit pentru anul 2014: 100 de euro pentru a echilibra bilanțul în curs, plus 2 euro pentru debitul din 2013. Va cere deci 102 euro la care se vor adăuga alte dobânzi de 2%. Total 104,04 euro. Acum, debitul imposibil de plătit devine 4,04 euro. Acesta, în termeni simpli, este mecanismul normal în care se complac statele occidentale, amplificând exponențial datoria publică, o datorie practic eternă! În acest diabolic cerc vicios, indiferent de politicile de austeritate care se pot aplica și indiferent de cât patrimoniu public se poate vinde, datoria publică este destinată a creștere mereu.

2. Să vândă proprietăți publice la privați: cam ce s-a întâmplat cu Gecia de curând. La un moment dat, BCE decide că o țară suverană este prea îndatorată pentru a mai putea beneficia de un alt împrumut. În acest mod bancherii solicită statului să găsească banii necesari plății datoriei vânzând părți din patrimoniul public. De obicei, aceste operațiuni sunt apreciate de cetățenii care nu știu nimic despre proporțiile bombei ascunse în culise.
În momentul de maximă dificultate pentru Grecia, s-a luat în calcul până și posibilitatea ca guvernul elen să vândă părți din teritoriul național,  de genul a câteva insule de exemplu. Asta înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, cu un sistem legal creat anume în acest scop, băncile și marile corporații financiare vor deveni proprietari de tot, absolut tot: teritoriile noastre, munca noastră și chiar viața noastră.

3. Să emită în mod autonom propria monedă: această posibilitate, chiar dacă este cea care poate rezolva definitiv problema debitului, este respinsă și boicotată de puterile financiare (care ar pierde în acest fel controlul totalitar al sistemului economic și social), de politicieni (care ori nu știu ori se prefac că nu-și dau seama de funcționarea sistemului, se consolează cu firimiturile ce cad de la masa bogaților) și de economiști (formați în universități unde societăți secrete au contribuit la formarea unor mentalități adaptate nevoilor lor). Dacă guvernul în cauză ar fi emis moneda proprie în mod autonom și dacă BCE nu ar fi existat, astăzi datoria sa publică ar fi egală cu ZERO!

Care sistem ne-ar place?
Când „soldații iluminați” trebuie să găsească o metodă de apărare a sistemului actual, tind să se folosească de argumentul inflației necontrolate, conform căruia, dacă un stat ar emite monedă fără limite, moneda ar pierde valoarea datorită masei monetare mereu crescândă în circulație, ceea ce ar conduce la o creștere fără măsură a prețurilor. Această problemă este reală, dar nimeni nu spune că sistemul actual este o soluție falsă și înșelătoare. BCE și Federal Reserve practic injectează în acest sistem bani lichizi fără nici o discriminare  făcând astfel ca debitul public al statelor să crească în mod continuu și în acest fel alimentând aceeași inflație – pentru că prețul produselor și serviciilor vor fi apăsate de taxe necesare plății datoriilor. Există un sistem alternativ? Cum se poate găsi o soluție reală?
Un sistem alcătuit pe „suveranitate monetară” trebuie să se bazeze pe trei puncte fundamentale:

1. Statul trebuie să emită moneda în numele Poporului său. Pe bancnotă trebuie să fie semnătura președintelui statului respectiv și înscrisul „ în proprietatea purtătorului”. În acest fel, bancnota nu mai este împrumutată cetățeanului ci este dată cetățeanului – este a lui deci; nu mai este o „monedă de debit” ci o „monedă de credit”. Astăzi, în schimb, pe bancnote este semnătura guvernatorului băncii – un cetățean privat – ceea ce înseamnă că moneda nu este a cetățeanului, este doar împrumutată cu dobândă și că mai devreme sau mai târziu va trebui înapoiată proprietarului, adică băncii.

2. Statul trebuie să emită monedă în valoare egală cu PIB-ul, adică ceea ce au produs cetățenii într-un an. De exemplu, dacă statul ar fi compus din doar doi cetățeni, Toader, care într-un an a produs două mere, și Gheorghe, care într-un an a produs două pere, ar fi necesar ca în circulație să existe o cantitate de bani minimă pentru a permite lui Toader și Gheorghe să-și schimbe relativele produse. Valoarea, în acest fel, ar fi atribuită muncii cetățenilor și nu monezii însăși care, prin natura sa, este un instrument de schimb. Adevărata bogăție stă în muncă și nu în monedă! Moneda este o iluzie. Paradoxul pe care-l trăim este absurd: depozite și magazine pline până la refuz de mărfuri pe care nu le putem schimba între noi din cauza lipsei monezii, adică a instrumentului de schimb. Această lipsă de monedă este planificată minuțios și indusă cu intenția clară de a îndatora din ce în ce mai mult statele și de a se da valoare monedei și nu produsului muncii.

3. Taxele statului nu trebuie să servească finanțării serviciilor publice ci reglării cantității de monedă în circulație, în bază a cât se produce într-un an. Firește că acest sistem de taxe nu ne pune la adăpost de injustițiile sociale pentru că rămâne în sarcina forțelor politice să promoveze o adevărată progresivitate fiscală conform căreia cel ce câștigă mai mult, participă în mai mare măsură la stabilitatea sistemului, față de cel ce câștigă mai puțin.

Vom vedea vreodată un sistem de acest fel? Nu pot și nici nu vreau să exclud o asemenea posibilitate! Nu putem să ne predăm și să devenim proprietatea unei adunături de cămătari care nu au altă capacitate umană înafară de  înșelăciune, avariție și egoism. Nu este o întâmplare că pentru a face și mai invaziv sistemul economic actual, unul dintre viitoarele importante proiecte ale iluminaților este reducerea progresivă a monezii în numerar în favoarea monezii electronice, astfel pentru a putea economisi până și acel 0,01 euro pentru producerea monezii și pentru a putea controla mult mai eficient cetățenii.

Comentarii

comentarii

  • Unde ne sunt banii?

    Cu mult timp în urmă, înainte de avântul erei tehno-capitaliste și industriale, în locul c…
  • Oval sau cerc?

    Pavlov… Faimoasele lui experimente pe câini, descoperirea reflexului condiționat… Cu sigur…
  • O ţară fără proiect este o ţară care moare

    Viitorul este o datorie, este ţara speranţei şi singura înspre care merită şi spre care tr…
Încarcă mai multe articole asemănătoare.
  • Politicienii

    Nu, hotărât lucru, nu sunt oameni ca noi politicienii. Și probabil că acesta e motivul pen…
  • Doar un reper

    Aproape că n-am văzut venind primăvara… și iarna, chiar, a fost iarnă anul ăsta? Un …
  • Decalogul – poruncă cu poruncă

    Igor Sibaldi (Milano, 15 iunie 1957) este un scriitor și filosof italian. Născut din mamă …
Încarcă mai multe de Cezar I Mocanu

25 Comentarii

  1. ciprian

    21/01/2013 la 23:00

    interesant articol. l-am citit si mi-a miscat putin rotitele din creier facandu-ma sa ma gandesc la mai multe lucruri.

    Răspuns

    • cezar

      22/01/2013 la 08:10

      Ăsta e și scopul… să se pună în mișcare rotițele!

      Răspuns

  2. Marian Covlea

    22/01/2013 la 11:33

    Ai dreptate, dar ce sistem coerent, moral și eficient propui în loc? Că să nu mă iei cu abundența resurselor și împărțirea lor egală per capita fără să muncim….

    Răspuns

    • Cezar I Mocanu

      22/01/2013 la 11:43

      Din capul locului refuz să cred că este normal să stăm așa pentru că nu sunt soluții mai bune. Soluția este succint descrisă chiar în post. Suveranitatea monetară!

      Răspuns

    • Marian Covlea

      22/01/2013 la 20:55

      Înainte să demolezi, că asta poate oricine, proiectezi și testezi ce pui în loc! Cu societatea nu poți face experimente oricum! Un leader adevărat nu se enervează, nu este emoțional, nu urăște, nu le ia personal, nu se aventurează în necunoscut! Gândește, construiește, verifică, lucrează în echipă, ia acceptul celor cărora pentru acționează și abia apoi acționează efectiv! Ehei, greu cu leadershipul ăsta social! Nu degeaba spunea Aristotel că Politica este Arta Supremă!

      Răspuns

    • Mocanu Cezar

      23/01/2013 la 08:36

      Părerea mea este că este mult mai păgubos să rămânem într-un sistem care, și e o chestiune de timp, ne ucide decât să încercăm să punem în practică ceea ce, spre exemplu, în Islanda deja funcționează. Și islandezii chiar au făcut totul cu patimă. Guvernele reci și tehnice și-au dovedit ineficacitatea. De ce? Pentru că un subiect fără pasiune, emoții și sentimente este de fapt o figură profund conservatoare, lipsită de curajul inovațiilor. Politica nu este o artă decât în măsura în care există patimă și sentiment, altfel este un deja-vu perpetuu!

      Răspuns

  3. Eugen

    30/01/2013 la 16:37

    Economia actuala la noi in tara este si va fi mereu o inselaciune. Nu cred ca vreodata in istorie am avut o economie puternica (poate pe vremea lui nea Nicu).
    _________________
    Informatii sisteme termice

    Răspuns

  4. Dan

    01/02/2013 la 08:42

    Foarte foarte interesant!
    Aveti studii economice?
    Vad ca ati impreunat economia cu politica intr-un mod perfect

    Răspuns

    • Cezar I Mocanu

      01/02/2013 la 09:12

      Nu e nici politică și nici economie. Este bun simț…

      Răspuns

  5. Dan

    05/02/2013 la 15:00

    As dori sa fac o prezentare in care sa folosesc idei din acest articol.
    Desigur, o sa va mentionez si pe dumneavoastra in prezentare.
    Prezentarea este facuta pe sistemul prezentarilor punctultau (le gasiti pe Youtube).
    V-ar interesa sa va fac reclama astfel?

    Răspuns

    • Cezar I Mocanu

      05/02/2013 la 15:11

      Orice preluați de pe acest site nu este protejat de copyright. Sunt unul dintre cei care cred că informația trebuie să circule liber. Dacă vi se pare corect să menționați autorul, este OK, dacă nu, nu mă supăr. Este mult mai importantă informația decât numele meu. Folosiți deci ceea ce aveți nevoie fără nici o restricție!

      Răspuns

  6. Dan

    11/02/2013 la 20:56

    Poza din articol imi aduce aminte de un personaj din “Prison break”.
    Prietenii stiu de ce!

    Răspuns

  7. Unde ne sunt banii? - cezar

    20/02/2013 la 23:26

    […] de ce se plătesc taxe? Ce este debitul public? Problema am tratat-o într-un post anterior aici, poate se merită să o recitiți. Să ne întoarcem la satul nostru unde toate problemele etice au […]

    Răspuns

  8. Adrian

    13/05/2013 la 10:29

    Am intuit de mai mult timp ca ceva este in neregula cu sistemul monetar actual. Indiferent insa ce interese obscure sunt la mijloc, societatea actuala functioneaza pe acest sistem, nu vad cum l-am putea efectiv inlocui cu altul mai bun. Mecanismele economice sunt complexe si cu multe mistere chiar si pentru specialisti, cu atat mai mult pentru cetateanul de rand.

    Răspuns

    • cezar

      13/05/2013 la 11:10

      Poate acum nu se vede soluția – deși este evidentă – dar atunci când ne vom împiedica de cadavre pe stradă o să ne reproșăm lipsa de curaj de acum…

      Răspuns

      • Daniela

        13/01/2014 la 15:59

        Cu siguranță îl vom înlocui la un moment dat, din păcate va fi prea târziu..

        Răspuns

  9. Theodor

    29/05/2013 la 15:15

    Foarte bun articolul, am aflat anumite chestii pe care nu le stiam.

    Multumesc.

    Răspuns

  10. Ana

    15/11/2013 la 14:49

    aflam multe lucruri…dar bani…nu primim de la nimeni…si nu vrem gratuit ci prin munca…dar unde sa muncim?

    Răspuns

  11. Mihai

    30/11/2013 la 01:54

    Nu va mai faceti griji….noi traim viata asta…urmasii nostri nu vor mai depinde de bani sa fiti siguri. Timpul se schimba si ce e valoros devine ieftin, o sa vedeti, nu o sa mai existe economie. Usor usor ne intoarcem la monopol.

    Răspuns

  12. Paul

    10/12/2013 la 12:08

    Diabolice sunt caile banilor. M-ai pus pe ganduri. Cred totusi ca e mai bine sa fim contemporani cu un astfel de sistem diabolic decat cu unul pervers de acum cateva sute de ani, cum a fost Inchizitia. Atunci mureai incet si de durere. Acum, tot incet dar de foame.

    Răspuns

  13. Alina

    14/09/2014 la 20:15

    Nimeni, nu are interesul ca valoarea sa fie data de munca. Tot timpul vor fi banci, care vor juca rolul de camatari.

    Răspuns

  14. Velix

    03/10/2014 la 11:47

    Banii nu trebuie sa fie purtatori de datorie, pentru un sistem financiar prosper

    Răspuns

  15. Claudia

    07/01/2015 la 11:05

    Foarte bun articolul, din pacate nu reusim sa schimbam nimic desi vedem lucrurile astea si stim ca nu sunt in regula.

    Răspuns

  16. Mihai

    17/02/2015 la 15:21

    Este un articol interesant care te pune pe ganduri un pic.

    Răspuns

  17. Adrian Cutinov

    16/07/2015 la 07:54

    Respect pentru modul curat de gandire si de exprimare. Sunteti printre putinii scriitori neaserviti unui sistem ticalosit si bine manipulat. Va citesc cu mare placere!

    A.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citiți și

Politicienii

Nu, hotărât lucru, nu sunt oameni ca noi politicienii. Și probabil că acesta e motivul pen…