Cine are răbdare să citească până la capăt e exclus din start ca obiect al scrisorii.
Pentru cei vizați, recomand să începeți cu finalul, că acolo se spune lucrurilor pe nume.

Între alte încercări, mi-a hărăzit-o Cel de Sus și pe cea a Prostiei. Am fost prost ceva timp. Nimic nu e mai chinuitor decât să știi că ești prost după ce ai fost deștept.
Nu puteam să gândesc dincolo de clipa prezentă, dincolo de percepția de la suprafață. Nu înțelegeam tot ce făceau sau ce spuneau ce-i din jur. Senzația care nu mă lăsa nici o clipă era spaima. Că se va dori ceva de la mine și nu o să pot face, nu o să știu ce să vorbesc sau când să tac.
Eram atât de obosit de spaimă încât pe măsură ce starea se prelungea, deveneam tot mai prost, tot mai neajutorat. Cei din jurul meu nu vroiau să accepte noua realitate. Îmi venea greu să îi dezamăgesc și să le spun că va trebui să ne despărțim. Nu mai aveam ce să discut cu ei. Nu mai puteam împărți bucurii, nici o tristețe, gânduri și emoții.
Privind înapoi, pot spune că mă respect ca om prost. Nu am încercat să mă dau mai deștept decât eram sau să mă răzbun pe cei care rămăseseră deștepți și mă priveau cu o mirare plină de milă. Sigur, mirarea lor mă înfuria, dar nu am vrut să le arăt că, prost fiind, sunt în stare mai mult decât ei, nu am vrut să spun, atunci când uitasem bibliotecile citite, că ele nu contează și că ignoranța mea e mai de preț decât cultura lor. Nu am vrut să mă ridic pe meritele lor ca să îmi ascund propriile neputințe. Mi-am acceptat prostia și am cerut să mi-o respecte. A fost greu, nu a mers mereu cum mi-am dorit sau cum și-ar fi dorit ei. Am rămas cu respectul inteligenței care rămăsese la ei și mă părăsise pe mine.
Deci stimați colegi (foști colegi) de incapacitate de gândire, din lipsă de timp, cultură, ambiție de a sări peste propria umbră, din cauza delăsării, a condițiilor de educație sau cum am fost eu, din cauza unei boli. Să știți că se poate. Trebuie numai să vreți. Voința nu are treabă cu inteligența.
Nu vă cățărați mai sus decât puteți. Am fost între voi, știu cum e. Cel mai bine mă simțeam când îmi țineam gura și nu contraziceam numai ca să arăt că am altă părere. E greu să fii și prost și original în același timp. Proștii sunt mulți, originalitatea puțină. E bine să nu pretindeți mai mult decât cei care chiar pot mai mult decât voi. Nu e nevoie să demonstrați cu orice preț că sunteți mai cu moț decât ceilalți. Ăștia sunt oricum cu o lumină peste voi. În balanța între prostie și inteligență democrația nu e prevăzută. Cei inteligenți pot trăi fără proști, cei proști ar trebui să știe că fără oamenii inteligenți e greu, al naibii de greu. Sunteți, într-un asemenea caz, la mâna propriei prostii, și până la puțul cu pricina nu-i cale lungă!