Dacă ne-am opri să ne analizăm pe noi însene, am înțelege adevărata cauză a situației actuale. Umanitatea s-a schimbat în vreun fel în urma catastrofelor istoriei? Nu este cumva încă lacomă de putere, bogăție, prestigiu? De aceea încă ne numim români, ruși, italieni și așa mai departe, pentru ca puternicul să exploateze slabul… Observați cu câtă ușurință ne catalogăm, închidem umanitatea în compartimente stabile: de o parte cei buni, drepții, de altă parte cei răi, opresorii. Această manie de a ne simți substanțial diferiți unii de alții ne sufocă sentimentele și ne înrăiește.
Oricare dintre noi este supus schimbărilor, știm cu toții din proprie experiență cât se pendulează între ceea credem a fi bine și ceea ce credem a fi rău. Și de câte ori ceea ce am crezut a fi bine s-a dovedit un rău iremediabil. De aceea nici o creatură nu poate fi identificată într-o poziția determinată de dualism: bună sau rea. Spiritualitatea noastră este iluzie pură dacă ne permite să tolerăm o crimă pentru a proteja o ideologie, un interes sau un bine pentru propria țară. Interesul omului trebuie să fie interesul umanității și cu siguranță umanitatea nu are nici un câștig din crime și războaie. Nimeni nu vrea război dar există mereu războaie pentru că omul vrea să aparțină unui grup, unei părți sau unei categorii care este mereu cea bună, cea dreaptă, cea adevărată. Toate partidele, toate organizațiile umane, toate religiile oamenilor sunt bune, drepte și adevărate – problema este că fiecare în parte pretinde a fi unica bună, dreaptă și adevărată spre deosebire de celelalte.
Nu cumva partidul nostru, organizația noastră, religia noastră, țara noastră este de fapt umanitatea? Doar când se va ajunge la o astfel de conștiință universală luptele vor înceta. Doar recunoscând fraternitatea universală va înceta orice distincție, orice arivism în detrimentul oamenilor.
Fraternitatea nu se atinge prin apartenența tuturor la aceeași categorie sau pierzându-se în cotloanele unei organizații unice ci, dimpotrivă, rămânând singuri și simpli. Eliberând mintea și sufletul de orice sentiment de apartenență la o idee sau organizație, de orice neînțelegere născută din egoism și atunci vor înceta războaiele.
Dezamăgirea omului este dezamăgirea întregii umanități. Problemele individului și problemele omenirii sunt aceleași. Oamenii se adună în fața imaginilor, îngenunchează în fața altarelor, caută un lider, un maestru – toți cu speranța unei alinări. Omul caută un remediu care poate să-i aducă pacea, fericirea și împlinirea interioară. Și caută toate acestea pentru că este sătul de viață, plictisit, deziluzionat și îndurerat. Acest remediu atât de căutat și râvnit se numește Realitate, dar tocmai pentru că este Realitate nu poate fi comunicat. Omul este singur în fața Adevărului – nici unul nu poate cuprinde, nici unul nu poate înțelege în locul lui!
Omul găsește o mare plăcere atunci când semenii lui sunt de acord cu ideile pe care le are, ca și cum unica probă a validității și adevărului acestor idei este consensul general. Uită de fapt că marile adevăruri proclamate în istorie au avut puțini adepți. Se reunește astfel în grupuri unde oferă propria încredere unui exponent devenind astfel responsabil solidar pentru erorile comise și impuse de acesta. Uită din nou, omul, că orice impunere are o unică finalitate: exploatarea altuia. În aceste grupuri el învață să urască la plural, să combată semenul care nu aparține grupului pentru simplul motiv că se află sub un alt drapel. Dar dacă este greșit să urăști la plural, în mod egal este irațional să dai încredere altuia, să crezi ceea ce altul spune pentru unicul motiv că ai încredere în el. Omul trebuie să gândească cu propria minte și nu cu a celor în care crede. Apoi nu trebuie nici să caute încrederea celorlalți pentru că în acest mod caută să-și mângâie propria ambiție, egoism care duce la același lucru: exploatarea celuilalt.
Iată ce înseamnă a fi singur și simplu: înseamnă să trăiești propria viață prin tine însuți, fără a urma coaliții, fără ideologii și scheme însușite de la alții, fără partizanat, fără să alimentezi disensiunile dintre fracțiuni; înseamnă să păstrezi inima pură; înseamnă să cauți în interiorul tău acea descătușare liberatoare pe care nici o organizație nu ți-o poate da: sentimentul!
Viața, care este acțiune, este modificată de minte; mintea, care este separativitate, este eliberată de sentiment. Acel sentiment este iubirea – originea și sfârșitul vieții!

57 Comments

  1. Concluzia mea : VIATA ASTA E UN MARE RAHAT ! Nu as vrea sa traiesc…dar mi-e frica sa mor. Insa, problema e ca nu gasesc niciun motiv sa traiesc : oamenii sunt rai, femeile sunt tarfe, natura e cum e…

    1. Probabil că din punctul din care privești este chiar așa! Te-ai gândit să schimbi perspectiva? Oricum, îmi pari tânăr – ai tot timpul să suferi într-adevăr și așa să înțelegi!

    2. Poate ca viata pare un mare rahat, insa te asigur ca nu este asa. Tot timpul vei intampina probleme…nu trebuie sa te plafonezi, ci sa mergi mai departe. Fericirea poate consta si in simplul fapt ca poti sa mergi ( gandeste-te la oamenii paralizati…ar da orice sa poata merge iar )…Traieste-ti viata omule…fi vesel si lasa probleme deoparte…

      1. Ca sa poti sa te consideri un om implinit, trebuie sa reusesti sa treci si de problemele intampinate in viata. Viata nu este doar ” roz”. bafta

  2. Nu vad rostul vietii. Sa suferim tot timpul…si apoi sa murim. Si cel mai probabil, nu mai simtim nimic dupa aia, nici nu ajungem nicaieri. Asa ca..

  3. Salutare. Mintea, sentimentele, moralitatea, toate sunt legate între ele.
    Eu am cercetat mult subiectul, pentru că am vrut să înţeleg legătura între ele. Capacitatea fiecăruia de a-şi stăpâni sau nu sentimentele, va determina calea pe care o va urma în viaţă, şi implicit, va influenţa destinul fiecăruia. Am creat un document, însumând toate cele concluzionate, şi ţi-l supun atenţiei, spune-mi sincer, ce crezi… este sau nu este suma tuturor celor enunţate şi de tine în acest articol.
    În limba engleză este în format lizibil pe scribd, şi se poate citi la adresa:
    http://www.scribd.com/doc/35749096/gnosce-te-ipsum
    Iar pentru cei care nu vorbesc atât de bine engleza, încât să înţeleagă documentul, iată şi o legătură către versiunea „citită”, adică în format audio, în limba Română.
    http://www.xtart.eu/exebook/click.php?id=6 (fişier mp3)

    Aştept o părere sinceră.
    🙂

    1. Am să-ți spun sincer ce cred… La o primă vedere îmi sună a „Personal Training” – și ca teorie funcționează. Recunosc că nu am acum răbdarea necesară să-l studiez, dar o voi face. Oricum este diferență între aceste drumuri. Personal training-ul este un demers de perfecționare, este axat pe modelarea ego-ului. Aici intră în conflict cu drumul spiritual care-și propune eliminarea completă a identificării cu mintea, cu ego-ul în definitiv. Dar să citesc mai bine și revin!

  4. Dintotdeauna a fost asa si cred ca o sa ramana asa „Ce-l puternic il va exploata pe cel slab” .
    Cei „singuri si simpli” de care vorbesti ii intalnesti foarte rar. Si sunt asa doar o perioada, e imposibil sa supravietuiesti fara sa apartii unui grup . E ori alba ori neagra. Ori aparti grupului ori esti impotriva lui. Nu exista vreo pozitie neutra.Societatea ne corupe pe toti intr-un fel sau altul .
    Nu ai cum sa-ti pastrezi „inima pura” nici daca ai merge in padure. Sa traiesti din vanat ? Esti arestat pentru braconaj. Sau daca mergi in orice alt loc sigur acela apartine unui anumit grup, si este condus dupa anumite reguli.
    Si mai bine sa faci parte din astfel de oameni „lacomi de putere, bogăție, prestigiu” , mai bine te ghidezi dupa ceva palpabil, ceva ce poate fi dobandit, asa ai sanse mai mari sa fii mai „fericit” .Daca umbli doar dupa „iubire” risti sa te alegi cu deceptii. Si apoi incepi sa-ti doresti sa fi facut parte din categoria de mai sus sau chiar ajungi sa te schimbi .

    1. Da, cei simpli și singuri îi întâlnești foarte rar… Știi de ce? Pentru că oamenii cu adevărat curajoși sunt foarte rari! Oamenii conștienți sunt rari… Ne aflăm în acest moment în cea mai adâncă criză tocmai din cauza aceasta. Ori devenim conștienți ori ne distrugem. Este și asta o chestiune de liber arbitru.

      1. Mult adevar… oamenii simpli, curajosi, constienti sunt stingheri… nu se regasesc, nu se pot integra si nici nu sunt doriti in grupul „majoritatii””. Si stiti ce este grav? Grav este ca, acestor stingheri le este aproape imposibil sa supravietuiasca – neintegrandu-se si negasindu-si locul nicaieri, sunt nefericiti, iar daca ar incerca sa traiasca in mijlocul „majoritatii”, ar fi si mai nefericiti. Aceasta nefericire ii consuma si ii duce spre un sfarsit sigur daca nu este indeplinita conditia de a-si canaliza energia izvorata din aceasta nefericire spre a continua lupta…

    1. Dimpotriva ! Este nevoie mare de singuratate, cateodata, intr-o lume in care suntem indoctrinati tot mai mult sa facem parte din grupuri, ca sa stie mai usor „cei din umbra” in ce cutie – a se citi in ce „categorie” – sa ne puna. Nu degeaba e bine sa cunosti mai multe limbi. Te-ai gindit vreodata, de ce oare in limba engleza, cuvintul pentru singuratate este aceeasi cu expresia care denota faptul ca suntem una si aceeasi cu universul
      alone= all one !

  5. Intr-adevar, oamenii singuri si simpli despre care vorbesti sunt foarte greu de gasit. Cred ca acest lucru se intampla fiindca un astfel de om este marginalizat de societate, nu este inteles. Un om care este constient, care este cu adevarat conectat la realitate, care percepe decaderea la care a ajuns umanitatea, nu va fi niciodata inteles de cei din jurul sau. Este nevoie de curaj ca sa fii un astfel de om, si desi cred ca toti suntem asa la un moment dat, renuntam si ne gasim un grup pentru a nu mai fi nevoie sa facem fata tristetii, durerii si singuratatii intr-un cuvant, realitatii.

  6. Din pacate nu cred ca vom ajunge vreodata la o constiinta universala. Din punctul meu de vedere omul va incerca permanent sa apartina unei comunitati din cauza nevoii de recunoastere, de interactiune. O comunitate va fi condusa de un lider care isi va impune propriile idei si opinii, ceea ce va naste opozitia fata de ideile si credintele altor comunitati, si de aici incepe un cerc vicios. Putini sunt cei care reusesc sa se ridice si sa se conecteze la Realitate, si cred ca acesti oameni sunt tristi deoarece constientizeaza decadenta in care se afla umanitatea.

  7. Lasa ca treci peste faza asta omule, nu te intrista 🙂
    Adevarul este ca e bine sa ai parte si de singuratate, asa te vei reincarca. Asculta aici, du-te afara, iesi undeva, ai grija de tine ca om si hobby-urile tale. Daca cineva nu te apreciaza nu e nevoie sa incerci de 1000 de ori tot la acea persoana, fiecare avem personalitati diferite si valori diferite. Keep on going. The life is so cool 😉 Ai incredere in tine si va iesi totu bine. Am fost si eu acolo, oricum lasa fetele, ai tot timpul din lume.

  8. Am o intrebare; ai zis urmatoarele chestii: „Uită de fapt că marile adevăruri proclamate în istorie au avut puțini adepți.” Dar atunci cum faci diferenta intre prostie si adevar? Sa zicem ca cinci oameni sustin ca in camera ninge, cand alti 20 spun ca nu are cum pentru ca afara e vara cu 30 de grade. In plus, oamenii nu vor sa fie singuri, nu sunt facuti sa fie singuri, doar de-asta a creat-o Dumnezeu pe Eva, nu?

    1. Exemplul tău se declasifică de la sine! Inițial marile adevăruri au fost considerate erezii, nebunii, ciudățenii. Iisus a plătit pentru adevărul lui, Giordano Bruno la fel, Galileo, Copernic, Einstein, Tesla…
      Eu nu mă refeream aici la singurătatea în sensul strict ca izolare de societate, ci la atitudinea în fața adevărului, în fața experienței, în fața vieții. În sensul că nimeni nu poate să trăiască, să vadă și să sufere în locul tău – trebuie să o faci singur cu simplitate și umilință.

  9. traim intr-o lume de tot rahatu! pe nimeni nu intereseaza de nimic altceva decat de propria persoana si propriile pusculite pline cu bani! toata lumea trage doar pentru ea si egoismul e in floare …

      1. cineva imi spunea acum mai mult de douazeci de ani :
        „singuratea este mai rea decat moartea…” si cred ca avea mare dreptate.
        nu incepem sa existam singuri … omul nu este o fiinta solitara, este o fiinta de „turma” asta e…

        1. Nici un rege sau domnitor nu se teme de armade intregi de mii de soldati, care vin sa-l dea jos de pe tron, decat se teme de un singur om, care realizeaza individualitatea sa.
          Daca trebuia sa fim „de turma”, ne nasteam oi.
          Da’ nu ne-am nascut.

  10. Din pacate nu putem trai cu inima pura, facand doar ceea ce credem noi ca este bine, pentru ca traim intr-o societate care are niste reguli si intotdeauna va exista un cineva caruia sa ii fim supusi.

  11. Exact! Si nu numai la noi, ci peste tot in lume exista o ierarhie si cineva mai presus decat noi. Cu toate astea, suntem rezultatul prorpiilor noastre actiuni.

  12. din pacate, Romanica noastra a devenit la 23 de ani de la „marea eliberare” un loc in care din ce in ce mai multi oameni traiesc din amintiri si se alimenteaza cu ce a fost bun in trecut deoarece prezentul dauneaza … grav sanatatii.
    Cezar, sincere felicitari pentru acest articol …singuri si simpli…

  13. Eu vad viata un lucru deosebit, cea care ma face sa ma simt exceptional, chiar in fiecare zi. Dar si eu sunt putin nedumerit… care este rostul vietii pana la urma ? Despre ce incercare este vorba ? Nu inteleg nimic, si de ce nimeni nu stie despre ce este vorba, nu o fi oare vreo chestie la mijloc.

  14. Din pacate agiatia de zi cu zi ne impiedica sa ne mai gandim la noi insine, la cine suntem si ce vrem de fapt. Ar trebuie ca macare cateva minute in fiecare zi sa ni le rezervam pentru noi si pentru a ne recapata forta si pofta de viata. Prea multe probleme si lucruri inutile pun stapanire pe noi si ne fac sa uitam esenta vietii.

  15. Daca ne-am cataloga doar ca buni vs rai, ar fi o chestie, dar romanii au alta manie: nu au incredere in ei, nu isi apreciaza valoarea. De exemplu, daca unul inventeaza o chestie care ulterior e patentata de alta natie, recunoscuta ca inventatoare de drept, nu stie sa isi apere drepturile. Nu numai ca cel prejudiciat nu stie sa-si apere drepturile, dar ceilalti romani nu-l cred. Daca se dovedeste ca are dreptate, ceilalti romani tot nu-l cred – de ce? X(

  16. Jumatate marxism timpuriu, jumate existentialism, dar ambele jumatati bine articulate!
    E clar, nu stilistica ii creaza dificultati lui Cezar. ci urcusul spre idealitate. Dorul de dezmarginire nu-i un moft; este doar respingerea unei umanitati care refuza sa se reformeze.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

After you have typed in some text, hit ENTER to start searching...

%d blogeri au apreciat: