Cine crede cu adevărat în Dumnezeu nu prea are nevoie de minuni pentru asta. Că bisericile îi tot dau înainte cu chestia asta e treaba lor, că oamenii în loc să înțeleagă ce scrie în Evanghelii îi mai cred pe cuvânt pe popi și aparatul lor de propagandă este iar altă problemă. Dar nu este problema mea… Sincer nu îmi place ipostaza în care Iisus a venit să ne aducă Mântuirea și în loc să se ocupe cu asta face tot felul de scamatorii ca să îndemne lumea să îl creadă pe cuvânt. Nu, Iisus nu a făcut minuni. A săvârșit binele așa cum știa și putea El. Că oamenii nu au înțeles asta și au botezat faptele Lui minuni, e treaba lor. El, care era și un mare diplomat, spune numai „Voi spuneți asta”!
Nu vreau să dezvăț pe nimeni să creadă în minuni, dar eu nu am nevoie să mă leg la ochi ca să văd că Dumnezeu există și că nu are nevoie de nici o minune pentru asta. Mai mult, nici nu prea poate să facă minuni dacă se respectă, adică dacă crede în ceea ce a făcut. Dacă El nu are nevoie de minuni, atunci cine are și de hatârul cui ar face Dumnezeu minuni?
Lumea nu e o minune, e o muncă, este un mecanism uriaș, o forță inimaginabilă pe care Cel de Sus a pus-o pe picioare și care are anumite legi prin care ea funcționează. Orice minune înseamnă ceva împotriva legilor firii deci împotriva creației Lui. Cum spunea Iisus cu umor: nu poți să fii Satan și să-l alungi pe drac din om că îți strici propria muncă. (cine nu știe unde a spus Iisus asta, îl rog să pună mâna să citească, că de aia sunt Evangheliile, să fie citite, nu să stea în bibliotecă și noi să ne uităm la ele). Deci orice minune e o contrazicere a creației. Personal nu-l văd pe Cel de Sus contrazicându-se numai așa, de dragul nostru.
Bisericile au tot jucat chestia asta cu scamatoria minunilor (vezi focul de Paști care vine de la Ierusalim)  Dacă ai nevoie de măscărici ca să crezi, mai bine mergi la bâlci decât să intri în biserică.
Sigur există o lege a numerelor mari care scoate la iveală lucruri greu de crezut dar care sunt adevărate. Vezi minunile de la Lourdes și din lumea întreagă. Mai mult, tot Iisus, care cred că îl înțelegea mai bine pe Cel de Sus decât noi, mai spune ceva: dacă crezi până la capăt poți muta munții din loc. Cea care produce „minuni” este credința și nu Cel de Sus. Prin minuni înțelegea El lucruri neobișnuite, care nu se întâmplă în fiecare zi. Puterile sale, prin care a săvârșit atâtea „minuni” le avea Iisus, cum spune el singur de la Credință. Cine crede până la capăt capătă puteri atât de mari încât puterea de înțelegere a oamenilor nu poate decât să se mire și să plece capul de uimire.
Haha, veți spune voi, și atunci cum stăm cu Învierea, minunea care stă la baza întregii religii creștine. Nu o neg. Învierea a existat și nu văd de ce s-ar contrazice cu ce am spus mai înainte. Sunt multe puncte în care pot argumenta:

1. Omul Iisus poate fi omorât, dar partea lui suprapământească, ce facem cu ea? Iisus omul poate să sfârșească, nu și Duhul care îl însuflețea.
2. Dacă lumea este cea creată de Dumnezeu atunci puterea noastră de înțelegere se poate înfrunta cu toate problemele acestei lumi, dar nu și cu cele de dincolo de ea. Ar trebui să înțelegem odată, că a cunoaște nu înseamnă să poți înțelege și de Dumnezeu ci până la El, poate chiar foarte aproape de El. A nu accepta că există o graniță a cunoașterii e o trufie, și trufia e prostie. Nu putem înțelege tot ci răbdători să o luăm cu tact, cu răbdare, cu spirit științific și vom ajunge la o concluzie. Iisus a venit să ne facă un mare bine nu să îl căutăm noi la dosar dacă avea sau nu dreptul să ni-l facă. Binele pe care Iisus l-a adus cu El este imens. Putem spune că noi ca oameni ne-am născut a doua oară după ce a venit El printre noi. El nu a pretins niciodată că face minuni. Noi l-am încărcat cu chestia asta pentru că era cea mai facilă formă de a fugi de înțelegerea a ceea ce a făcut El și de ce.
3. Libertatea este unealta prin care Dumnezeu lucrează în lume. Iubirea este ceea ce EL ne-a dat nouă ca să îl înțelegem și să putem trăi înțelegându-L. A trăi în Credință înseamnă iubire. Nu El, noi trebuie să fim Iubire, să înțelegem că a fi Iubire este ceea ce ne scoate din tot ce ne sperie, ne orbește și ne chinuie. Restul sunt scuze.