cemetery_ii_bg_premade__by_starscoldnight-d47ljemS-a așezat pe banca din fața porții fără să spună un cuvânt. Privirea îi era pironită în piatra incastrată în ciment iar țigara i se stinsese de ceva vreme între degete. Eu îl priveam proptit de poartă așteptând o vorbă, un salut, ceva din partea lui care să-i justifice oprirea pe banca din fața casei mele. Am așteptat un timp, eu jucându-mă cu privirea printre frunzele mărului care umbrea poarta iar el privind și, probabil, numărând pietricelile din beton. După un timp a ridicat ochii și m-a privit ca și cum aș fi fost din sticlă. „Cezar, mi-a spus, iei o pungă de nylon și o bucată de hârtie. Hârtia rupe-o mici bucățele și după aia o pui în pungă.” Fără să mai spună nimic și-a reaprins țigara stinsă și după ce a tras adânc din ea s-a ridicat și a plecat agale spre casa lui. Eu am rămas în poartă privindu-i silueta slabă dispărând în zare. Nu știu de ce acest episod mi-a rămas atât de adânc întipărit în memorie. Probabil din cauza absurdului… dar noi iubeam absurdul. Doar că eu, din fericire, am reușit să evadez în timp ce el a rămas prizonier… Și n-a găsit alt mod să scape. Ar fi împlinit 43 de ani luna aceasta dar el a decis să rămână tânăr. Odihnește-te în pace, Didi! Nu, nu te-am uitat…