Așa cum orice mașină funcționează pentru că a fost construită după principiile care guvernează fenomenologia planului fizic, tot așa universul există pentru că se bazează pe legi precise. Aceste legi își au rădăcina în marele plan divin, deoarece aici este motivul existenței lor, dar se manifestă și se aplică în fiecare plan, reglementându-ne viața.
Cunoașterea acestor legi este viziunea realului. A le ignora nu înseamnă că nu există sau că nu vor avea efectele lor. Se ignoră prea multe lucruri și pentru acest motiv se suferă. A ignora înseamnă a nu ști, dar, înafara situației în care nu se poate, se întâmplă să nu se știe tocmai pentru că nu se vrea!
În momentele de entuziasm se dorește să se aducă pacea în lume, dar înainte de asta ar trebui să ne uităm dacă suntem în pace cu apropiații noștri. De aici trebuie început.
Noi nu regretăm cu siguranță marile lucrări care nu s-au făcut pentru că nu se puteau face, ci cele mici care au fost omise.
Se începe de la chestiunile mici pentru a ajunge la cele mari; se înțeleg micile probleme pentru a le înțelege pe cele mari. Dar micile obstacole, dacă există, credeți că nu sunt demne de atenție? Adevărul este că un obstacol devine mic în momentul în care se depășește sau se înțelege.
Aici este cauza suferinței noastre: am vrea să o cunoaștem pentru a o putea elimina, dar pentru această eliberare trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine.
Cauza suferinței poate să se afle în planul fizic, în cel astral, în cel mintal sau în cea mai înaltă expresie a sinelui. Da, chiar și atunci când suferința pare să vină dintr-un fapt, în realitate nu este decât un ecou al unei acțiuni a noastre de „atunci”, de altă dată, care se întoarce și ne îngrozește.
Tot ceea ce se posedă se plătește! Nimeni nu poate fi exploatat, pentru că nu există privilegii pentru legile marelui plan divin.
Noi definim privilegiat pe acela care, pentru anumite drepturi de care poate beneficia, are o putere majoră față de noi. Dar în „Realitate” (realitatea divină) privilegiatul nu este acela, deoarece el nu simte nici un drept ci, dimpotrivă, doar nevoia de a beneficia.
Cine iubește nu are drepturi, are doar îndatoriri; doar cine înțelege iubește; doar cine iubește poate să știe; doar cel ce știe are puterea. Această putere este cu atât mai mare cu cât se iubește mai mult, cu cât se dăruiește cu altruism mai mult.