N-am înțeles niciodată legătura mea cu ploaia. Nu-mi place dar în același timp mi-o doresc, o caut… Este ca o relație interzisă, ca o amantă care apare într-un moment nepotrivit și o iubești și o urăști în același timp cu neputință și disperare. Cândva mă plimbam prin ploaie lăsându-mă mângâiat de picături și înfiorat de curgerea lor. Probabil că de aceea nu mi-am cumpărat vreodată vreo umbrelă. Dacă am avut vreuna, atunci mi-a fost dăruită sau împrumutată dar eu n-am avut niciodată intenția să-mi cumpăr. N-am simțit niciodată nevoia să mă apăr de ploaie…
Uneori ploaia plânge… așa ca astăzi. Scâncește mărunt și oftează tulburând cu câte o pală de vânt picăturile mici și dese. O tristețe cețoasă și rece… Și cad pe gânduri și mă întreb și mă descos… Firește că ar fi fost mai simplu fără tristețea asta. Veselia m-ar fi purtat orb înainte și m-ar fi abandonat inconștient unui cer senin. De ce să-mi tulbur fericirea cu întrebări? Ce gând m-ar fi putut munci? Poate doar dorul ploii m-ar fi înnourat și atunci aș fi căzut pe gânduri și m-aș fi întrebat și descusut. Pentru că dorul, neliniștea și suferința nasc întrebări. Răspunsurile sunt doar trepte care te poartă spre alte perspective și alte neliniști. Sigur că da, spre alte întrebări… alte răspunsuri insuficiente…
Uneori ploaia plânge… așa ca astăzi…
Pe mine ma deprima ploaia sau vremea innorata
Vorba aia…”dansand in ploaie” eu ma bucur ca am facuto !
Mie imi da un sentiment de liniste ploaia de vara
Nu imi place ploaia de toamna! Ma deprima si ma face sa ma simt trista. Cand ploua primavara sau vara nu am nimic pentru ca stiu ca natura e vie si imi da o stare de bine.