Viitorul este o datorie, este ţara speranţei şi singura înspre care merită şi spre care trebuie să călătorim.
Viitorul nu este o spaimă, nu este o marfă pe care să construim poveşti de groază.
Am vrut să evit politica, dar nu poţi vorbi despre cultură, despre oameni, despre credinţa în Dumnezeu fără să abordezi şi această temă.
Politica este organizarea prezentului. O ţară trăieşte şi rămâne viabilă în timp şi istorie prin cultură, dar vieţuieşte spre cultură prin prezentul politic. Cultura este mai importantă şi decât politica şi decât economia clipei de faţă. Ea dă motivaţia existenţei unui popor şi al individului uman în genere. Numai prin cultură se poate accede la înţelegerea existenţei lui Dumnezeu şi la o credinţă solidă care să ofere individului uman coloana vertrebrală a vieţii sale. Biserica a dezertat demult de la această datorie. Biserica ortodoxa nu numai că a fugit de pe câmpul de luptă, dar a şi întors armele împotirva oamenilor şi poporului din care face parte. Biserica înseamnă o comunitate de oameni care trăiesc împruenă şi nu un cancer social şi economic care întucecă mintea şi speranţele credincişolor şi îl ţine ostatec pe Cel de Sus în spatele altarului. Biserica este o formă superioară a culturii, dar numai dacă respiră şi se mişcă alături de oameni şi nu peste ei.
Revenim la politică. Aceasta este o mijlocire, nu un scop. Acţiunile politice fără ideologie, numai de dragul puterii, nu au nici eficienţă şi nici substanţă, de aceea în România politicienii, chiar şi cei cinstiţi au capotat. Le este imposbil să facă ceva bun pentru că nu au proiect. În politică nu se trăieşte de pe o zi pe alta, se trăieşte şi se acţionează pentru viitor. A fi politician înseamnă a fi un inamic al prezentului şi un ostaş al viitorului.
Există mai multe platoforme motivaţionale şi de strategie care structurează activitatea unui guvern, a unui conducător. Ultima dintre ele este grija de a fi votat. Şi se pare că de douăzeci de ani nu numai în România, dar peste tot în ţările cu sistem deschis, s-a ajuns ca din cauza dorinţei rămânerii la putere cu orice preţ să se blocheze sistemul de organizare a viitorului şi politica a deveni un obstacol în loc să devina un sprijin pentru viaţa oamenilor, a popoarelor. Noi existem în universalitate ca popor nu ca indivizi izolaoţi. Nu se poate construi un viitor fără a implica omul în viitorul poporului din care face parte.
Ideologia şi nu popularitatea care asigură majoritatea şi implicit puterea politică este ceea ce trebuie să fie moarala şi baza de acţiune a unui politician. Ideologia de dreapta, covârşitor majoritară în România este asemeni bisericii o dezertare de la viitor în numele orbirii de la o zi la alta. Ideologia de dreapta este cea care trece prin stomacul lăcomiei şi al dispreţului faţă de om. Singura armă a unui politician de dreapta este minciuna şi manipularea. În pricicipiu orice partid de dreapta lasă omul, părăseşte destinul uman în favoarea exercitării puterii. Nu se cunosc excepţii în istorie de la acest mod de acţiune al dreptei politice.
Dovada este că de douăzeci si trei de ani România este o ţară care se răzbună pe trecut şi în care toţi tinerii de valoare se nasc şi cresc cu un singur proiect: plecarea în străinătate. România este o ţară care a luat-o la vale şi politica o împinge mai departe pe acest drum în loc să o tragă la loc în sus pe drumul ei.

E nevoie de viitor nu de discursuri fără sens. E nevoie de speranţă. Politica ca şi viaţa oamenilor a unui popor se face nu cu bani, nu prin bani ci cu destine umane pentru destinul uman.