Firimituri

Sunt firimituri de apă ce se adună la colțul ochilor picurând tristeți uitate și nuanțe de roșu învălmășite… Și apoi sunt cuvinte nerostite și nescrise și nici măcar gândite. Sunt doar cuvinte… și nici n-au sens așa de capul lor. E nevoie de un suflet să le adune și să le înșire și să le clădească după o muzică doar de el știută. Fără sens și așa… până nu apar alte suflete însetate să le afle și să se ostoiască. Așa se naște sensul… cineva dăruiește și altcineva primește. Un sens unic condamnând darnicii la dispariție. Dispar de singurătate… împietriți în fericirea lor mută. Pentru că e fericire să poți dărui… să ai ce dărui… să vrei… să ai cui… Dacă nu… rămâi împietrit și singur cu darul pe buze și brațele întinse în gol. Ca o statuie cu zâmbetul înghețat și firimituri de lacrimi în ochii orbi…