Selectează o Pagină

suspiciousMă aplecasem peste pervazul ferestrei urmărind cu privirea drumul unei furnici împovărate cu o firimitură de pâine. Un drum sinuos, un traseu numai de ea ştiut ca un ritual tainic. A dispărut în crăpătura din trotuar trăgând prada în adâncuri, în lumea ei ascunsă… M-am întors spre biroul meu cu imaginea furnicii coborând în întuneric întipărită în minte. Colegii stăteau cu ochii pironiţi în monitoare, absorbiţi de muncile lor seci şi monotone, căutând şi ei firimitura de pâine.
Suntem un furnicar noi oamenii, indivizi somnambuli în căutarea fărâmei de pradă. Pe drum, omul, se mai îndrăgosteşte, se mai ceartă, se înmulţeşte uneori, dar scopul este mereu acesta: prada! PRADA… oameni cu ochii lacomi, ieşiţi din orbite şi căutători, aruncând la întâmplare lucruri, resturi, emoţii, sentimente şi oameni, fără nici măcar să vadă ce ating şi ce murdăresc, până când în faţa lor se lasă descoperită mult râvnita pradă. Este momentul când se opresc o secundă, când inima, injectată de adrenalină, pompează zgomotos sângele vâjâindu-le în urechi şi ochii, cu priviri scurte şi repezi, iscodesc împrejur eventualii concurenţi. Mintea le explodează în planuri şi strategii, se tem şi tremură, neliniştea le cuprinde întreaga fiinţă şi din acest vârtej atacă, se milogesc, fură, plătesc cu timpul vieţii, cu sănătatea, mint sau şantajează, în sfârşit, în funcţie de împrejurări şi concurenţă, apucă prada! Fug apoi şi o ascund în întuneric împreună cu o altă fărâmă moartă din sufletul lor… Zi de zi…. Şi apoi… mor, fireşte, iar prăzile rămân aşa cum au fost întotdeauna, ale nimănui şi nefolositoare.
Nu, oamenii nu sunt ca furnicile… Furnicile adună pentru binele comun al coloniei. Oamenii nu! Oamenii adună pentru a se distruge… ei pe ei!

%d blogeri au apreciat: