Religiile și misticismul în general se bazează pe trei postulate: existența unei entități supreme, supraviețuirea sufletului la moartea corpului și influența comportamentului din viața umană asupra vieții de după moarte.
Fără falsă pudoare și prejudecăți, să încercăm să privim în față realitatea. Dumnezeu este o invenție a omului pentru a putea să pretindă cu mândrie o obârșie divină și pentru a-și crea o mască în spatele căreia să ascundă propria ignoranță și incapacitate de a explica viața.
Ce este supraviețuirea sufletului? O minciună a ego-ului, un remediu pe care ego-ul și-l inventează pentru a scăpa de coșmarul morții. Cine poate să nu creadă sau cel puțin să nu spere în supraviețuire, ori nu iubește viața, ori este un mare curajos, ori trăiește în prezent.
Câți sunt cei care cred doar pentru că credința este un sprijin, o alinare la suferințele vieții? Când un om suferă, credința într-o viață plină de fericire și împlinire dincolo de moarte este un refugiu consolator. Suferința, în loc să denunțe greșelile comise, este văzută ca un mijloc de elevare spirituală prin care Dumnezeu demonstrează preferințe pentru anumiți indivizi. Dacă un om suferă, se va adresa întotdeauna cuiva care să-l mângâie. El nu caută discursuri de tipul: „Tu ai greșit și asta este consecvența greșelilor tale!”, asta l-ar demola. Dar dacă cineva îi spune: „Suferința ta este voită de Dumnezeu pentru a te face demn de împărăția cerului!” atunci omul se simte bine, mândria sa este răsplătită și în felul acesta își alimentează ego-ul.
A crede pentru a-ți asigura oaza de confort înseamnă să-ți cultivi egoismul. Cele trei postulate fundamentale ale religiilor sunt trei adevăruri. Omul le acceptă și le crede doar pentru că se adaptează perfect viselor ambițioase ale Eu-lui. Aceasta face din credință o altă ispită!
Nici un adevăr nu a mai fost revelat de Dumnezeu omului! Cine crede aceasta, caută un privilegiu inexistent și cine caută un privilegiu caută de fapt să-și alimenteze egoismul.
Trăiește ancorat în realitate doar cel ce a reușit să uite ego-ul și procesele lui expansioniste. Se poate crede și cunoaște adevărul dar, dacă este eu-l cel care-l acceptă, atunci nu există nici o deosebire față de ateu și se trăiește în iluzie. Astfel credința sau misticismul care se bazează pe căutarea confortului și care sunt oricum adoptate de ego pentru propria expansiune, sunt iluzorii.
Religiile sunt păstrătoarele valorilor morale ale popoarelor, dar adevărata morală nu este în acord cu interesele personale. Legea umană interzice și pedepsește anumite fapte – și nici nu i se poate cere mai mult: nu poate interveni asupra intențiilor oamenilor. Dar noi exact asta trebuie să facem! Omul se cunoaște după intenții: dacă intenția este egoistă atunci individul este egoist chiar dacă se pornește să săvârșească o faptă profund umanitară.
Aceste cuvinte demoralizează, înfurie, îmi dau seama, pentru că cei mai mulți sunt motivați de egoism. Ego-ul dorește să cunoască drumul pentru a deveni mai bun, pentru a crește și pentru a continua în acest fel propria expansiune. Dar orice drum ar urma ego-ul pentru a putea spune „mă aflu pe calea dreaptă”, este un unghi mort! Realitatea este de neajuns pentru ego. Ego-ul înseamnă individualizare, separare în timp ce realitatea este comuniune.
Tot ce am spus până aici nu are puterea de a anula insistențele ego-ului. Așa apare întrebarea: „Ce anume pot face?”. Răspunsul este: „Nimic! Cunoaște-te pe tine însăți!”
Obișnuindu-te să recunoști acțiunile camuflate ale egoismului, renunțând la dorința de creștere și acumulare, poate că într-o zi, chiar rămânând activ individul, se va obține o pasivitate a ego-ului. În acea zi vor înceta luptele și conflictele. În acea zi credința va înceta să mai fie un vis și va deveni realitatea individului, adevărul despre TOT.