timpul 1Ceva se schimbă… Nu, nu în jur, în mine doar. Am alți ochi și o altă minte și, cu siguranță, sunt oameni care sunt gata să jure că sunt același ca întotdeauna. Dar nu mai sunt… Au rămas doar dorurile vechi zbătându-se în mine ca niște fluturi amețiți de lumina becului chior, uitat aprins din tinerețe. Lumină gălbuie și tristă din ce în ce mai slabă. Întuneric în rest… Întuneric adânc. Răzbate doar gheața și aburul răsuflării mele, frigul unei ierni imaginare care-mi încălzește sufletul rătăcit. Mi-e dor de iarnă… mi-e dor de un ger năpraznic care să-mi înghețe dureros urechile și să-mi lipească nările. Altfel… nimic. Ochii mi se deschid cu greutate, poate pentru că sunt noi și neobișnuiți cu întunericul. Deslușesc însă totul și, mai cu seamă, ascunzișurile umbrite. Lucruri pe care nu le vedeam la lumină. Și nici nu le mai judec. E bine că sunt! Și dacă n-ar fi… tot bine… Întuneric, gol, frig și suflet cald privind mirat. Este totul acolo unde l-am lăsat. Așa cum l-am lăsat… Timpul.

18 Comments

  1. Mi-a facut placere sa-ti citesc articolul si sincer nu regret ca am intrat pe blogul tau . Succes in continuare si la mai multe articole de acest gen .

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

After you have typed in some text, hit ENTER to start searching...

%d blogeri au apreciat: