Aceeași zi. O altfel de vară… un alt timp… ba nu, același timp, doar că altfel, mai îngăduitor, mai generos… Și vara, vara era într-adevăr alta. Nu pot fi două la fel, așa cum nu pot fi două zile la fel sau, nu-i așa, două secunde la fel. Și timpul… părea doar îngăduitor și generos, dar… n-a fost așa, așa mi-a plăcut să-l văd. A fost și gata! A rămas o zi, aceeași, suspendată într-un timp, același timp, printr-o vară care a devenit străină și îndepărtată, mereu altă vară, ca un vârtej de apă condamnat la nestatornicie veșnică. E imposibil să ți-l amintești… Doar sentimentul învolburării îți poate rămâne și o imagine neclară a neliniștii… Atât… doar sentimentele alea… și dorințele și așteptările de vară… Pentru că în fiecare vară te aștepți, n-am înțeles de ce, să se întâmple chestii extraordinare. Uneori se întâmplă. Dar nu pentru că-i vară, se întâmplă pentru că trebuie să se întâmple așa cum un fruct se coace fără să se poată împotrivi. Și apare o zi ca aceasta în care înțelegi că timpul, același timp, este deja matur și fructul născut din curgerea lui e copt… Dacă-l culegi, indiferent dacă-l mănânci sau îl pui deoparte, timpul renaște eliberat de povara propriei maturități. Dacă nu-l culegi, dacă întârzii, atunci cade singur și timpul renăscut nu-ți mai este de nici un folos, același timp, dar inutil și mereu mai departe de tine. Rămâi la o margine privind și căutând un sens. Nu există sens. N-a existat niciodată. (a41529630094a)
Aceeași zi

Traieste ca si cand totul ar trebui sa fie asa cum este…
Da… dar asta e împotriva spiritului…
O notiune supraevaluata, menita sa argumenteze orice actiune sau inactiune, orice succes sau esec… Unicitatea si absoluta-i integritate ii sunt opuse permanentelor schimbari de fond si, cateodata, de forma. Are o incapacitate de adaptare dusa de multe ori la extrem, cu consecinta unei vesnice suferinte…
Dar tocmai asta da farmecul existentei sale si, asa cum am mai spus, trebuie trait ca si cand totul este asa cum ar trebui sa fie.
„Trebuie trăit ca și când totul este așa cum ar trebui să fie” – Ăsta este un sedativ… vândut în ambalajul frumos al gândirii pozitive. Cheia fericirii este să te mulțumești cu ceea ce ai, nu? Și, firește, poți scoate o grămadă de argumente în sprijinul afirmațiilor astea și probabil că sunt și valide. Dar, și asta intenționam să spun, este împotriva spiritului uman care este într-o continuă schimbare. Poți să trăiești cu ajutorul sedativelor sau poți să trăiești liber. Care cale este mai reală?
E liber sa accepte ca nu are de ales, pentru ca libertatea nu este altceva decat exprimarea capacitatea de resemnare in fata fatalitatii, cate este independenta de el.
Probabil ca nu. E mai greu de digerat ca ai ales gresit, decat ca a trebuit s-o faci.
Inchei, astfel, asa cum am inceput. Traieste ca si cand totul ar trebui sa fie asa cum este.
Trăieste-ți viața ca și cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală, spunea Kant. Mahatma Gandhi a spus-o altfel: Trăiește ca și cum ai muri mâine. Învață ca și cum ai trăi veșnic. E mult mai bine așa, nu?
🙂
Uite de aia l-am urât pe Cioran… Tot timpul există alegeri, în orice moment! Problema nu este asta.